Card de credit la Cec Bank Ploiesti
Fratele meu a depus un dosar pentru un card de credit la Cec Bank. A trecut aproximativ o luna fara sa afle raspuns, timp in care i s-au solicitat documente suplimentare (pe care le-a adus imediat insa ele au fost trimise la departamentul de analiza 3 zile mai tarziu). La depunerea dosarului i s-a promis ca in termen de o saptamana va avea un raspuns, dar in decurs de o luna a tot fost "dus cu zaharelul" , i se promitea ca "vineri" va avea raspunsul, iar in saptamana urmatoare, miercuri cand a sunat termenul se amana. Cam asa s-a intamplat timp de o luna, dupa care m-am saturat eu de atata vorbaraie si m-am hotarat sa sun pentru a-i ruga sa ia legatura cu fratele meu si sa-i comunice e da sau ba. La telefon am vorbit cu faimoasa doamna care i-a preluat dosarul si care, probabil s-a simtit incoltita (stiin ca si eu lucrez in domeniul bancar) si a inceput sa zbiere (daca doar ar fi tipat,ar fi fost un lucru bun) la mine din toate puterile ca nu imi da mie informatii desi eu de la inceput i-am spus clar ca nu vreau sa-mi spuna mie un raspuns ci vreau sa-l sune pe el sa-i spuna daca dosarul de card s-a aprobat sau nu. Dupa ce legatura "s-a intrerupt" nu stiu din ce motive, l-a sunat imediat pe fratele meu spunandu-i pe acelasi ton cu care mi-a vorbit si mie ca in cazul in care vrea sa ale ceva sa sune el direct la banca (ceea ce a tot facut saptamanal si nu i s-a dat raspuns) si ca in decurs de cateva ore va avea raspunsul. Zis si facut (minune!) in cateva ore a fost sunat si i s-a transmis ca a fost aprobat cardul si ca a doua zi deja este asteptat sa-l ridice! Ce rapiditate! Acum stau si ma intreb de cat timp o fi fost aprobat acel card, avand in vedere necesarul de timp pentru "confectionare" si trimitere in agentia respectiva.....Ma mai intreb cum un angajat al unei banci poate avea o astfel de atitudine fata de un client, cum sa tipe in halul respectiv mai ales fara sa i se aduca injurii sau fara sa existe un comportament neadecvat la adresa acestei doamne sau a intitutiei bancare!!!!
propus de iuliana
Adaugat in 19-11-2009 de Argus
dreptatea nu scuza tonul Insa, pentru folosit trebuia sa faceti reclamatie.
Adaugat in 19-10-2009 de DAN
a avut dreptate Doamna de la cec a avut dreptate, lucrez si eu in domeniu si in momentul in care vine altcineva sa intrebe despre un client il rog sa ii transmita clientului sa vina, iar acelei persoane nu ii dau nici o informatie. acest lucru este un lucru normal fiind vorba despre secretul bancar.
Cafeaua se bea, zatul ramane
Cafeneaua este incepand din secolul XV un loc in care oamenii, mai presus de a bea o cafea buna, fac o conversatie buna. » detalii